Beschreibung
De la A.D. Xenopol şi I.C. Filitti până la Vlad Georgescu a fost investigat procesul de modernizare în Principate din perspectiva dublă a ideilor şi al evoluţiei cadrului normativ. Potrivit demersului folosit de Radu Carp şi Ioan Stanomir, inventarea vocabularului şi gramaticii constituţionale sunt parte a unui context al epocii, care contează în egală măsură, ca de altfel şi raportarea la dinamica constituţională europeană.
Intenţia acestei cărţi este de a identifica liniile de evoluţie care duc în Principatele Române la stabilizarea unui model de constituţionalism în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi de a reconstitui începuturile modernităţii autohtone. Autorii oferă şi o perspectivă comparată, încadrând textele analizate în ansamblul gândirii liberale europene a epocii.