Beschreibung
Deloc întâmplător, autorul maramureşean a ales un titlu paradigmatic pentru volumul său scos la Chişinău, în colecţia Antologia unui autor de la Ştiinţa, Nicăieri.ro, la fel cum „rimează” primul vers al cărţii („mă întorc acasă după ani şi ani de umblat prin bucureşti”) cu versul final („am pornit. dar oare am pornit într-adevăr?”). Căci orice călătorie a lui Ioan Es. Pop nu poate fi decât cea din urmă, ca-n acest poem cu valenţe „mioritice”, pe care îl citez integral respectându-i verticalitatea:
nu ştiu ce l-a apucat pe tatăl meu să-njuge boii la car
la doişpe noaptea, să mă trezească şi să-mi spună hai.
eu după ce mor dorm somnuri lungi. unde, am zis,
a zis: la şomcuta mare. ce putea să-l mâne pe el
în miezul nopţii tocmai la şomcuta mare,
la atâta drum de satul nostru? şi de ce să nu ia
autobuzul, dimineaţa la şase, de ce să umblăm
patru ceasuri încolo, patru ceasuri încoace
cu mersul moale şi greoi al boilor noştri?
dacă-i pe-aşa, n-o să mă mai prindeţi acasă de-acum prea devreme,
n-o să mă trezesc în miez de noapte pentru o nebunie ca asta.
şi-atunci se apropie ea şi zice: scoală, dragul mamei, tatăl tău
tocmai pleacă să te-aducă de la şomcuta,
du-te să-l ajuţi să te ridice,
de trei zile zaci acolo fără suflare.
şi-abia de-au ajuns să ne dea de ştire astă seară,
dragul nostru.