Orașul

Orașul

Noch keine Bewertungen
Oct 12, 2005 · Rumänisch · Taschenbuch (448 Seiten)
Zum Regal hinzufügen

Bewerte dieses Buch


Buchjournal exportieren

Buchdetails

Format Taschenbuch
Seiten 448
Sprache Rumänisch
Veröffentlicht Oct 12, 2005
Verlag Rao
ISBN-10 9735766477
ISBN-13 9789735766474

Beschreibung

"Acum îmi dau seama pentru prima oară, scria William Faulkner unei prietene, din perspectiva celor 55 de ani de viaţă, ce dar minunat mi-a fost hărăzit: lipsit de educaţie în sens formal, fără a fi nici măcar un om cultivat, darămite un literat, am reuşit totuşi să fac lucrurile pe care le-am făcut. Nu ştiu de unde mi se trage. Nu ştiu de ce Dumnezeu sau zeii, sau cine-o fi fost, au vrut ca eu să fiu alesul." William Faulkner Poate cel mai accesibil şi mai romantic volum din Trilogia familiei Snopes, Oraşul urmăreşte traseul existenţial ascendent al lui Flem Snopes, simbol faulknerian al avidităţii şi spiritului distructiv care a caracterizat sudul Americii în perioada postbelică. Teme precum adulterul, scurgerea ineluctabilă a timpului, goana după avere fac obiectul naraţiunii, încredinţate unor personaje prin prisma cărora istorisirea îşi urmează cursul sinuos, lăsându-l pe cititor să participe la constructia grandioasă a cărţii printr-un sublim efort de imaginaţie.

Genres

Romantik Humor
Zum Regal hinzufügen

Bewerte dieses Buch


Buchjournal exportieren