Străinul

La doar cîteva luni după ce nu manifestase nici o umbră de sentiment la înmormîntarea mamei lui, protagonistul romanului Străinul, Meursault, ucide un arab. Este momentul cînd povestea se desparte. Mai întîi ne poartă spre trecut, unde asistăm la viaţa relativ banală a unui funcţionar din Alger: moartea mamei, prietenia cu vecinul Raymond, relaţia cu o fostă colegă de serviciu, ajutorul dat lui Raymond ca să se răzbune pe o iubită presupus infidelă. De aici însă lucrurile devin tot mai tensionate, căci iubita lui Raymond e algeriană, iar fratele ei îi va urmări pe francezi ca să-i răzbune onoarea. Meursault îl întîlneşte la un moment dat pe plajă şi îl împuşcă, într-o clipă de inexplicabilă dezorientare. Romanul a fost descris în multe feluri: portretul unui sociopat, o critică a societăţii care nu acceptă în rîndurile ei inşi aparent lipsiţi de orice umanitate sau, dintr-o altă perspectivă, o poveste postcolonială.

„Acum multă vreme am rezumat Străinul într-o frază care, trebuie să recunosc, este extrem de paradoxală: «În societatea noastră, orice om care nu plînge la înmormîntarea mamei lui riscă să fie condamnat la moarte». Voiam să spun pur și simplu că eroul cărții este condamnat pentru că nu se prinde în acest joc. Astfel, el este străin de societatea în care trăiește, rătăcește, la marginea ei, prin foburgurile vieții private, solitare, senzuale. Și tocmai de aceea cititorii au fost tentați să-l considere o epavă. Ne-am face totuși o idee mult mai exactă despre personaj, în orice caz, mult mai apropiată de intențiile autorului, dacă ne întrebăm prin ce anume Meursault nu se prinde în joc. Răspunsul e simplu: refuză să mintă. Să minți nu înseamnă numai să spui ceva ce nu este. Ci și, mai ales, să spui ce este și, în ce privește sufletul uman, să spui mai mult decît simți. E ceea ce facem cu toții, în fiecare zi, pentru a ne simplifica viața.“ (Albert Camus)