Crinul și leul

Crinul și leul

Aún sin calificaciones
2004 · Rumano · Tapa blanda · 63 ediciones
Añadir a la estantería

Califica este libro


Exportar diario de lectura

Descripción

In februarie 1328, se stinge, dupa o domnie la fel de scurta si nesemnificativa ca si cea a fratilor sai mai mari, Carol al IV-lea si, o data cu el, dinastia Capetienilor. Multumita aranjamentelor lui Robert d'Artois, este desemnat regent Filip de Valois; cand, cateva luni mai tarziu, regina da nastere unei fete, el devine rege, spre bucuria poporului care se temea ca Franta nu mai are suverani si care il numeste „regele gasit“. Dincolo de ocean, printul Eduard incepe o domnie cu totul diferita de cea a hulitului sau tata. De aici inainte, cele doua regate evolueaza diferit, desi au suverani scoboritori din acelasi Ludovic cel Sfant; dar acum e randul lui Eduard al III-lea sa revendice drepturi la coroana Frantei. Si, in timp ce Anglia este tot mai prospera, iar in mintea regelui Eduard incolteste visul unei Europe engleze, in regatul Frantei, desi blestemul Templierilor parca se mai domolise, el continua sa loveasca in alte feluri: regele Filip nu este cu nimic mai bun decit predecesorii sai capetieni, iar uneltirile marilor nobili pentru a dobindi noi teritorii rod unitatea regatului si faciliteaza izbucnirea razboiului care, vreme de o suta de ani, va opune Crinul Leului.

Detalles del libro

Formato Tapa blanda
Páginas 356 páginas
Idioma Rumano
Publicado Jan 1, 2004
Editorial Humanitas
Ediciones 63 ediciones
ISBN-10 9735004208
ISBN-13 9789735004200
Añadir a la estantería

Califica este libro


Exportar diario de lectura