Eminescu editat şi comentat de Petru Creţia: Constelaţia Luceafărului. Sonetele. Scrisorile

„De dragul câtorva prejudecăţi entuziaste mai nimeni nu-l citeşte cu adevărat pe Eminescu, iar cât se citeşte se citeşte, superficial şi mărginit la câteva poezii rău consacrate de şcoală. Eminescu tinde tot mai mult să devină «Eminescu», ceva pus deoparte în lada de zestre a naţiei şi de care eşti mândru că se află acolo, ferit de orice întâmplări. Este însă vremea să se întâmple ceva cu ce ne-a rămas de la el: o lărgire şi o adâncire a cunoaşterii şi a înţelegerii noastre. Ca orice poet mare, Eminescu e un poet dificil. Şi cu atât mai dificil, cu cât el singur generează, prin vraja şi prin cântul versurilor sale, mirajul facilităţii.
Volumul de faţă către aceasta năzuieşte: să facă cunoscute poezii aproape de nimeni ştiute şi, pe de altă parte, să ajute la mai buna pătrundere a tuturor, cunoscute sau nu. [...]
Analizele care urmează nu sunt mai mult decât un fel de a citi împreună cu cititorul, îmbiindu-l la o atenţie minuţioasă şi pătrunzătoare. Ele sunt totodată o invitaţie la o lectură supusă obiectului ei, dornică să nu pună în textele acestui rar poet tâlcuri care nu sunt, profunzimi absente, abisuri iluzorii, metafizici, simbologii, orfisme, mitologii. Eminescu nu are nevoie de asta, cum nu are poezia îndeobşte, care, când o are, are propria ei adâncime: nu aceea a ideilor puse în versuri, ci aceea a verbului însuşi, în care idei, senzaţii, pătimiri trăiesc transfigurate şi care îşi este singur lege şi mister.“ (Petru CREŢIA)

(sursa: http://www.humanitas.ro/humanitas/con...)