Transatlantice

Pentru Liviu Georgescu, esential e sa vada cat mai adanc. Londr si Parisul, Amsterdamul si Petersburgul, Venetia si Florenta, Spania si Grecia nu sunt niste obiective fotografice. Nici macar turistice, in sensul aplatizat al termenului. Ele reprezinta niste punti de comunicare cu o intreaga si fascinanta istorie edificatoare. Nu mai putin, cu istoriile, contrare, ale destramarii, dezagregarii, faramitarii vechilor imperii. O mare de cioburi (tablouri si sculpturi, artefacte si icoane, tapiserii ori acorduri muzicale) risipite pe batranul continent si din care calatorul, redevenit explorator, poate reconstitui ansablul initial. Analogia cu un arheolog se impune de la sine. Autorul cauta Vechiul autentic, intorcandu-si cu dezgust privirea de la simulacre, butaforii si kitsch-uri postmoderne. Cu o incapatanata rabdare, el staruie in examinarea urmelor, adaugand imaginativ fragmentele lipsa.(...) O carte remarcabila, in care un poet adevarat a imbracat, pentru noi, hainele calatorului. (Daniel Cristea-Enache)