Gladiatorii

Gladiatorii

아직 평점이 없습니다
Jan 1, 2003 · 루마니아어 · 페이퍼백 (336 페이지)
서가에 추가

이 책 평가하기


도서 일지 내보내기

책 세부 정보

형식 페이퍼백
페이지 336
언어 루마니아어
출판됨 Jan 1, 2003
출판사 Humanitas
ISBN-10 9735004062
ISBN-13 9789735004064

설명

Pentru tînărul comunist Arthur Koestler, problema revoluţiei a însemnat întotdeauna o provocare; nenumărate din cărţile sale, memorialistice şi de ficţiune deopotrivă, au încercat să răspundă îndoielilor grave născute din propriul său militantism revoluţionar.
Cu Gladiatorii însă, primul dintre romanele dedicate acestui subiect, Koestler amînă parcă să atace frontal epoca în care a trăit, alegîndu-şi-l drept erou pe Spartacus.
Răscoala sclavilor conduşi de carismaticul gladiator, care a zguduit din temelii Imperiul Roman în secolul I înainte de Cristos, este însă prilejul unor acute întrebări privitoare la destinul revoluţionarului. Sfîşiat între elanul pur al începutului şi necesitatea de a organiza fericirea supuşilor într-o societate egalitară, Spartacus se află prins în perpetua contradicţie dintre scop şi mijloace, răspunzătoare în final de însuşi eşecul mişcării.
Iar din magma acestei minuţioase reconstituiri istorice, îmbibate de atmosfera crepusculară de la sfîrşitul republicii şi de dispoziţia mesianică a plebei, se înalţă o melancolică filozofie a istoriei, potrivit căreia politica e incapabilă să răspundă nevoilor adînci ale omului.
서가에 추가

이 책 평가하기


도서 일지 내보내기