Sensuri ale corpului

Sensuri ale corpului

아직 평점이 없습니다
2012 · 루마니아어 · 페이퍼백
서가에 추가

이 책 평가하기


도서 일지 내보내기

설명

Volumul conţine lucrările celui de-al doilea colocviu anual al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie şi Filosofie practică, desfăşurat în perioada 28-29 octombrie 2010 la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politicea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
Tematizarea complexă a corporalităţii atrage după sine gândirea trupului în relaţie cu alte fenomene: viaţa şi moartea, cunoaşterea şi înţelegerea, suferinţa şi bucuria, asceza şi plăcerea, erosul şi angoasa, conştiinţa şi inconştientul, timpul şi istoria, spaţiul şi mişcarea, puterea şi limbajul, iar lista poate continua. Multe dintre acestea au fost excelent ilustrate de lucrările selectate şi prezentate în cadrul colocviului.
Din cuprins: Ştefan Afloroaei: Trupul privit de departe, Valeriu Gherghel: Trupul miresei. Priviri hermeneutice, Horia Vicenţiu Pătraşcu: Între trup şi suflet: darul lacrimilor şi fericita întristare, George Bondor: Marea „raţiune“ a „corpului“. Nietzsche şi problema corpului, Florin Crîşmăreanu: Metamorfozele corpului: de la „corpul dat“ la „corpul inventat“, Cristian Moisuc: Problema corpului la Malebranche: (auto)afectare şi ocazionalism, Ionuţ Bârliba: Paradoxul absolut al Întrupării. Sinteza corp-suflet la Kierkegaard, Florin Voica: Corporalitate şi atitudine speculativă la Friedrich Nietzsche, Ciprian Jeler: Lecţii de dans pentru avansaţi. Corp şi actualizare la Bergson, Gerard Stan: Corpuri şi genuri naturale, Cristian Ciocan: Problema corporalităţii în scrierile tânărului Lévinas, Dana Ţabrea: Reprezentări ale corporalităţii în pictura lui Francis Bacon. Estetica metafizică etc.

책 세부 정보

형식 페이퍼백
페이지 294 페이지
언어 루마니아어
출판됨 3월 1, 2012
출판사 Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“
ISBN-10 9737037235
ISBN-13 9789737037237
서가에 추가

이 책 평가하기


도서 일지 내보내기