Despre adevăr

Redactat la sfârșitul secolului al XI-lea sub forma unui dialog, Despre adevăr inițiază prima discuție sistematică cu acest subiect din istoria filosofiei. Folosind sursele mediului său intelectual, Anselm reorientează discursul despre adevărul-corespondență spre definirea adevărului ca „rectitudine perceptibilă doar cu mintea“. Acest tratat prefigurează o teorie a voinței: dezvoltată ulterior, ea joacă un rol semnificativ în naşterea teoriilor despre voință și afectivitate ale teologilor franciscani ai scolasticii. Dialogul oferă şi o teorie a dreptății, a veracității simțurilor și, în cele din urmă, un nou concept al divinității ca rectitudine supremă: ea, ca receptacul al tuturor adevărurilor, este puntea de legătură dintre acest tratat și meditațiile asupra naturii divine din Proslogion.