Orbitor: aripa stîngă

Trecutul meu era cheia, semne tulburi il aratau ca lizibil, trebuia sa-ncep o data marea lectura, dar nici o stela nu se arata ca sa-mi lumineze deodata intelegerea.
Nu stiam daca sirurile vietii mele (voci si atingeri, nori si orase, rasete si pamant plin de rame) se citesc vertical sau orizontal, de la stanga sau de la dreapta, sau daca nu cumva trebuie sa merg inainte si inapoi in boustrophedon–ul copilariei mele, daca e o scriere pictografica sau fonetica, daca este o scriere... In filigranul fiecarei file vedeai o tesatura de vinisoare albastre si rosii, zvacnind la un singur puls, irigand paragrafele... Pergamentul era viu ca pielea abia smulsa a unui martir si mustea de cerneala si sange.
Ce scria insa pe pielea mea, sau ce era tatuat acolo, intre sfarcurile pieptului meu, era deocamdata complet obscur pentru mine.