Desființarea omului

Modernitatea a minat prestigiul si statutul obiectiv al virtutilor, al calitatilor morale; ea a creat ceea ce C. S. Lewis numeste „oameni fara piept“, oameni lipsiti de sediul simbolic al curajului, onoarei, responsabilitatii. Cartea reuneste trei conferinte tinute de autor la Universitatea din Durham in februarie 1943, in plin razboi. Pentru a proba faptul ca raportarea la o norma absoluta si articularea morala constituie un dat obiectiv, definitoriu al omului, pentru a proba universalitatea acestui dat, C. S. Lewis invoca magistri ai gandirii iudaice si crestine, elene si romane (printre ei: Platon, Aristotel, Augustin, Toma d'Aquino), ca si magistri ai gandirii extrem-orientale (Confucius, inteleptii hindusi). Cartea e socotita una dintre cele mai clarvazatoare critici ale omului modern si post-modern. Invatat sa socoteasca adevarul si dreptatea ca pe niste chestiuni subiective, divers interpretabile, omul acesta nu mai poseda reperul vertical care sa-i dea rezistenta in fata fortei brute, a tiraniilor de tot soiul, a totalitarismului.