Versuri

Versuri

尚無評分
Jan 1, 2014 · 羅馬尼亞的 · 電子書
加入書架

評價這本書


出口書籍日誌

書籍詳情

格式 電子書
語言 羅馬尼亞的
已出版 Jan 1, 2014
出版商 Humanitas
ISBN-10 9735044005
ISBN-13 9789735044008

描述

„Oriunde s-ar ascunde Mircea Ivănescu şi indiferent după ce, paravanul livresc nu e decât o transparenţă; pe cât pare el a umbla din carte în carte, furişându-se în spatele unor personaje sau în umbra unor situaţii, pe atât, de fapt, dă întotdeauna peste sine. O suită de evanescenţe transformate într-o simfonie a absenţei – cam asta ar putea fi poezia lui Mircea Ivănescu.“ (Al. CISTELECAN)

„Mircea Ivănescu este un poet kairotic tocmai pentru că încearcă să ajungă prin cuvinte la supremul inefabil al clipei esenţiale. Poezia lui este o cartografie a «clipelor» propriei sale vieţi şi, astfel, a destinului său. Iar bucuria pe care citirea ei o provoacă vine din faptul că ea se transformă într-o oglindă a propriului nostru destin, un memento a tot ceea ce într-o viaţă a fost extaz, excelenţă a trăirii sau durere extremă.“ (Gabriel LIICEANU)
加入書架

評價這本書


出口書籍日誌