Progresul în limbă: scurtă istorie a limbajului

Noţiunea de progres nu poate fi separată de aceea de mişcare, evoluţie sau dezvoltare. Ca şi noţiunea corelativă de regres ea exprimă rezultatul unei transformări. Progres şi regres sînt termeni care denumesc diferenţele calitative dintre două faze ale unei mişcări în cursul căreia se produc modificări ale calităţii. Progresul este aşadar legat nu de orice fel de mişcare, ci de mişcarea în forma dezvoltării, după cum regresul implică involuţie sau degradare.

Exprimînd transformări ale calităţii unui fenomen, progresul sau regresul nu se reduc — aşa cum s-a susţinut adesea — la aprecieri subiective. Subiective sînt formulările numai în măsura în care ele nu reflectă adecvat şi exact direcţia reală a transformărilor, nu au la bază criteriile cele mai potrivite de apreciere.

Dacă în ce priveşte fenomenele biologice direcţia dezvoltării lor a putut fi recunoscută destul de clar în ştiinţa modernă, în domeniul fenomenelor sociale situaţia este alta. Pe acest teren interpretările subiective nu au dispărut nici astăzi datorită complexităţii fenomenelor, dificultăţilor care apar in descoperirea cauzelor transformărilor şi a legilor obiective conformitate cu care ele se realizează. Păreri contradictorii, afirmaţii subiective s-au formulat şi cu privire la fenomenul lingvistic; la baza lor stă neputinţa de a distinge natura limbii şi specificul evoluţiei ei. Modul de interpretare a evoluţiei limbii a fost influenţat — direct sau indirect — de concepţiile generale privitoare la progres dominante în fiecare epocă istorică.